Se deschide într-o filă nouă

Episcopia Română Unită cu Roma
Greco - Catolică Oradea

Catedrală — Jubileul 250 de aniIcoană vectorială cu turn central, cruce și fațadă de biserică, inspirată de butonul jubiliar. Fundal transparent.Jubileul 250 ani | 1777 -2027

Rugăciune pentru Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor

Domnului să ne rugăm. Doamne îndură-te spre noi!

Îţi mulţumesc, Doamne,
pentru mângâierea prezenţei tale:

în momentele de singurătate,
tu eşti speranţa şi încrederea mea,
tu esti stânca şi cetatea mea încă din tinereţe!

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat o familie
şi pentru că m-ai binecuvântat cu o viaţă lungă.
Îţi mulţumesc pentru momentele de bucurie şi de dificultate,
pentru visele care s-au împlinit în viaţa mea,
şi pentru cele care urmează să se realizeze.
Îţi mulţumesc pentru toti anii pe care mi-i dăruiești.

Întărește, Doamne, credinţa mea,
ajută-mă să aduc pacea mereu,
învaţă-mă să-i îmbrăţişez pe cei care suferă mai mult decât mine,
să nu încetez niciodată să visez
şi să povestesc despre minunile tale noilor generaţii.

Protejează şi călăuzeşte Biserica ta, pe Sfântul Părinte Papa Francisc,
pentru ca lumina evangheliei să ajungă până la marginile pământului.
Trimite Spiritul tău, Doamne, pentru a reînnoi lumea,
pentru ca furtuna războiului să se potolească,
iar săracii să fie mangâiați.

Susţine-mă în slăbiciune
şi ajută-mă să trăiesc cu bucurie,

Că tu esti mântuirea vieții mele în vecii vecilor.
Amin. 

Tatăl nostru…
Născătoare de Dumnezeu…
Mărire Tatălui…

 

Articole similare