Se deschide într-o filă nouă

Episcopia Română Unită cu Roma
Greco - Catolică Oradea

Catedrală — Jubileul 250 de aniIcoană vectorială cu turn central, cruce și fațadă de biserică, inspirată de butonul jubiliar. Fundal transparent.Jubileul 250 ani | 1777 -2027

Părintele Gheorghe Vasile Pop

Părintele Gheorghe Vasile Pop (Geo),  s-a născut la Ardusat, județul Maramureș în 17 decembrie 1953, a fost hirotonit la Baia Mare de către Cardinalul Lucian Mureșan la data de 29 iulie 1990, nași de hirotonie fiindu-i chiar Preasfințitul Virgil Bercea, pe atunci preot. Sfânta Liturghie a fost oficiată în parcul din Baia Mare.

Ani la rând a slujit la Parohia nr. 1 din Oradea alături de părintele Iosif Balint, în Capela amenajată în Sala festivă a Liceului Greco-Catolic, mai apoi preot în Spania și în final a slujit în Parohia „Sfânta Treime” din Nufărul – Oradea.

Era prezent mereu în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorea, iar credincioșii i-au fost mereu alături, mai ales în ultima parte a vieții când problemele de sănătate s-au agravat, ei au fost mereu alături de părintele Geo în rugăciune.

Credincioșii Parohiei care a fost văduvită într-o perioadă foarte scurtă de timp de doi preoți care au slujit cu devotament aici, părintele Nica Mircea și Gheorghe Pop, înalță rugăciuni Domnului pentru odihna sufletului lor.

Slujba privegherii va avea loc luni, 10 februarie la ora 18.30, iar înmormântarea, Marți, 11 februarie, ora 13.00. Ambele oficii vor avea loc în Biserica Sfânta Treime.

„Deși te-am așteptat înapoi….
Părinte Geo, atât de drag….
Tu ai decis să mergi în Rai,
Lăsând în urma ta …un gol….

Un ultim omagiu îți aducem,
Pentru că ai fost al nostru Părinte,
Blândețea ta îmi vine-n minte,
DA, ne-ai iubit ca un părinte!
Iar zâmbetul tău cald și bun,
Să te-nsoțească pe-al tău drum……

Cred, știu, și simt că ne privești,
Aici, acum tu iar zâmbești,
Pe toți în brațe ne cuprinzi,
RĂMAS BUN…..RĂMAS BUN….
Enoriașii mei iubiți….

(Diana M .- 08.02.2020)

Eugen Ivuț

 

Articole similare